Product Description
O particularitate specifică istoriei poporului român, trăitor într-o ţară cu frumuseţi naturale deosebite şi cu bogăţii de toate felurile, echilibrate, ţară aşezată la intersecţia marilor interese şi drumuri comerciale ale Europei, a constituit-o realizarea în etape distincte a idealurilor naţionale de unitate şi independenţă. În multimilenara sa istorie, România şi-a făurit bogate tradiţii familiale, religioase, militare, culturale, şcolare, de limbă proprie, de cult pentru eroii neamului, pentru creatorii şi apărătorii valorilor naţionale, şi-a creat, în acelaşi timp, şi instituţii corespunzătoare acestora pe care s-a sprijinit şi se va sprijini întreg edificiul naţional al statului român.
Specific istoriei poporului român de realizare în etape a idealurilor naţionale, etapele înfăptuirii “Micii Uniri”, la 1859, şi cuceririi independenţei de stat, la 1877-1878, fiind realizate, i-au urmat alte etape în drumul spre ţelul final, încheiat la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918 prin MAREA UNIRE, după ce la 9 aprilie 1918, sub protecţia Armatei române, a avut loc Unirea Basarabiei cu România, iar la 28 noiembrie sub aceeaşi protecţie s-a înfăptuit Unirea Bucovinei cu România.
Înainte de Unire dar şi după aceea, în Transilvania s-au petrecut evenimente grave ce subminau hotărârea Adunării de la Alba Iulia. Populaţia românească a fost terorizată, şi supusă unor grele încercări. La Giurcuţa (azi Beliş), lângă Huedin, 45 de români au fost omorâţi din ordinul baronului Urmanczi Şandor, pentru că au strigat “Trăiscă România Mare”. La Făget, lângă Lugoj, peste 100 de români paşnici au fost omorâţi printr-un perfid atac aerian: un planor maghiar a aruncat bombe asupra lor. Aceştia îşi manifestaseră adeziunea faţă de Unire. În judeţul Arad au fost înregistraţi peste 300 de morţi.
Armata română a susţinut şi apărat Unirea de la 1 Decembrie 1918, pătrunzând în Transilvania, la cererea Consiliului Dirigent, singurul organ de drept împuternicit de Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. În prima fază a pătruns în Ardeal, Divizia 7 Infanterie şi Divizia 1 Vânători. La 1 decembrie 1918, aşa cum reiese din Arhiva Marelui Stat Major, dosarul nr. 1770, filele 4-5, Divizia 7 Infanterie are grosul forţelor dislocate în raionul: Piatra Neamţ, Fălticeni, Bistricioara, iar Divizia 1 Vânători în raionul: Iaşi, Comăneşti, Bacău. Avangărzile acestora pătrund prin trecătorile Carpaţilor Orientali, Borsec şi Ghimeş-Palanca, apoi au sosit Divizia 2 Vânători şi Divizia 6 Infanterie. Aceste patru divizii româneşti s-au pus, la 24 decembrie 1918, în subordinea Comandamentului Unic al Trupelor Române din Transilvania, sub comanda generalului Traian Moşoiu, ardelean de origine, născut în Bran. Sediul comandamentului a fost la Sibiu. S-a mai constituit apoi Diviziile 16, 17, 18, 20, 21 şi 22 ardelene, formate din ostaşi români din Ardeal dintre care mulţi luptaseră pe fronturile din Italia, Franţa, Galiţia şi chiar Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. E relevant că mulţi s-au înrolat din proprie iniţiativă fără a mai aştepta primirea ordinelor de chemare. Pe Crişul Negru s-a constituit “Regimentul Beiuş”. Ulterior au apărut în zonă Brigăzile 4 şi 5 Roşiori, alte unităţi şi formaţiuni.
După 1 Decembrie 1918, Ungaria s-a folosit de intrigi, dezinformări şi calomnii împotriva guvernului şi poporului român. S-a adresat marilor puteri, inclusiv SUA, cerând să nu fie de acord cu Unirea, se fac toate presiunile posibile. A fost folosit întregul arsenal de cunoştinţe şi prieteni, s-a apelat la generali din celelalte ţări aliate, dintre care unii aveau diferite grade de rudenie sau relaţii cu o serie de familii maghiare bogate. “Ungaria grofilor şi a şovinilor… se aşază disperat de-a curmezişul drumului nostru – atăta Constantin Kiriţescu – întrucât oligarhia ungară a fost deprinsă de secole să domine şi să exploateze popoarele conlocuitoare”. Drept urmare, Ungaria nu cedează nici după ce Armata română depăşeşte, pe baza acordului stabilit de aliaţi, aliniamentul Mureşului. Ea a mobilizat noi forţe şi trece la acţiuni făţişe împotriva tânărului stat naţional unitar român, abia constituit. Vor avea loc în a doua decadă a lunii aprilie 1919 luptele din Apuseni, ca urmare a pătrunderii trupelor ungare pe teritoriul nostru.
La 24 decembrie 1918 trupele române au intrat în Cluj, în milocul manifestărilor grandioase de entuziasm şi bucurie ale populaţiei româneşti. Contemporani ai evenimentelor ne spun că populaţia plângea de bucuria marelui eveniment.
La luptele pentru eliberarea şi apărarea Transilvaniei în 1818-1919, Armata română a participat cu 119 batalioane având 84.000 de arme, 99 de baterii a 392 guri de foc de artilerie şi 60 de escadroane cu 12.000 de săbii. Am pierdut 188 de ofiţeri şi 11.479 de soldaţi. Rezultă din cele arătate că Armata română căreia i s-au alăturat şi miile de ostaşi ardeleni din diviziile ardelene şi din “Regimentul Beiuş” a apărat cu sfinţenie actul Marii Uniri, acţionând într-o situaţie de drept în care erau puse în pericol independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a României Mari, care s-a reconstituit după 318 ani de la Unirea înfăptuită de temerarul domn Mihai Viteazul.
col.(r) Vasile MIRON
