Product Description
Munții Carpați dețin a doua cea mai mare populație de lupi din Europa, după Rusia. În România, datele oficiale indică o populație cuprinsă între 2000 și 2700 de exemplare de lup, specia putând fi întâlnită în zonele colinare înalte și în zonele cu munți joși de-a lungul întregului arc carpatic.
” Cu mult timp în urmă, pământurile noastre erau considerate de antici ținutul lupilor. Iar Sf. Andrei a văzut asta cel mai bine în practicile și credințele vechi ale oamenilor din aceste părți. Tradițiile populare vorbesc cu mare respect despre lupul alb. Legendă coboară până la un preot sfânt al lui Zamolxe de care ajunseseră să asculte fiarele codrilor, în special lupii. Zamolxes l-a transformat în lup, dar nu în orice lup, ci într-unul alb. cea mai înspăimântătoare fiară a Carpaților. Astfel, ori de câte ori se aflau la nevoie, luptătorii daci auzeau urletul străvechiului Mare Lup Alb și toți lupii se adunau să protejeze tinutut împotriva invadatorilor. sursa mytologica.ro “