Product Description
După ce primeşte sentinţa: “treisprezece ani şi muncă silnică” N. Steinhardt se înfricoşează şi crede că nu va rezista o perioadă aşa de îndelungată într-un regim de detenţie atât de dur. Intrând în puşcărie conştientizează că va fi foarte greu şi spune:
“Imposibilul.
Aceasta ni se cere.
Alminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă). (…)
Atât doar că există două feluri de imposibil: există imposibilul imposibil şi există imposibilul posibil. Imposibilul imposibil – cel fizic – nu are deloc o importanţă şi e lipsit de semnificaţie. Exemplul dat de vechii jurişti – deşi astăzi nu mai are haz – e cât se poate de concludent: nu te poţi obliga prin contract să mergi în Lună. Desigur, nici nu vrea să spună mare lucru. Dar nu asta ţi se cere. Ţi se cere altceva. Nu ţi se cere de a merge în Lună. Ţi se cere – şi-i cu totul altceva – Luna de pe cer. Şi de preferinţă albastră.
Atât timp cât nu ieşim din posibil, din contabilitate, nu putem nici concepe, nici pretinde paradisul. (…)
S-ar putea ca definiţia eroismului şi sfinţeniei să nu fie decât aceasta: să faci imposibilul posibil. Nu poţi – om de pe stradă – călca pe Lună sau pe Marte, dar Luna de pe cer poţi s-o cucereşti: ajungi să faci ceva ce este cu neputinţă în cadrul prudenţei temătoare şi logicii afierosite contabilităţii. (…) Legile lumii, aşadar, nu-s o piedică totală pe calea ce merge spre paradis: sunt doar o piedică mai grea ce poate fi înlăturată prin reconsiderarea noţiunii (superficial examinată) de imposibilitate.
sursa:ortodoxiatinerilor.ro