Product Description
Pintea Viteazul, pe numele real Grigore Pintea, a fost un haiduc vestit în zona de Nord a ţării, graţie luptei aprige pe care a dus-o împotriva nobilimii lacome, în secolul XVII. Născut în 25 februarie 1670, în satul Măgoaja din Ţara Lăpuşului, Pintea Viteazul a provenit dintr-o familie de mici nobili, fiind un bun cunoscător al tacticilor militare, al artei negocierii, dar şi al mai multor limbi, spun istoricii şi culegătorii români de folclor. Se spune că Pintea a dezertat din armata imperială undeva la vârsta de 25-30 de ani, activând ca haiduc mai ales în zona Munţilor Gutâi din Maramureş, aproape de localitatea Baia Sprie. El ar fi avut sub conducere trei cete, compuse din zeci de tineri proveniţi din rândul nobilimii române.
Haiducia lui Pintea a durat aproximativ un deceniu, în toată această perioadă ţesându-se legende, multe din istorisirile care s-au păstrat până azi atribuindu-i acestui erou popular şi unele puteri supranaturale. „Pintea a fost un viteaz mare. El a avut un cal năzdrăvan. Apoi, oamenii împăratului o vrut să-l prindă. El o stat călare pe cal, sus, pe Piatra Gutâiului. Calul o stat într-un picior de dînapoi, că ş-amu se vede în piatră urma piciorului unde o stat calu. Apoi, odată o zburat calu de pă Gutâi, cu Pintea călare, colo, pă Vârfu-Pchietrii de cătă Şugătag; de-aiciuca, ca gându o zburat pă Piatra Săpânţii. C-apoi viteaz ca acela n-o fost altu-nime.” (Dumitru Lupu Feier, 72 ani, Giuleşti, 1924; cf. T. Papahagi, 1925).