Tricou damă Moartea lui Fulger

Model tricou cu versuri din poezia Moartea lui Fulger de George Coşbuc,

George Coşbuc a fost poet şi traducător, membru titular al Academiei Române, s-a născut la 20 septembrie 1866, la Hordou în judeţul Bistriţa-Năsăud.A crescut cu poveştile spuse de mama sa şi de alţi oameni de la ţară şi a învăţat să citească încă de la vârsta de cinci ani. În aceste locuri s-a îndrăgostit nu numai de literatură, ci şi de folclorul românesc şi şi-a găsit inspiraţia pentru cele mai cunoscute poezii ale sale: ”Nunta Zamfirei”, ”Mama”, ”Numai una”, ”Trei, Doamne, şi toţi trei”, ”El Zorab”, ”Duşmancele”, ”Noi vrem pământ!”, ”Iarna pe uliţă” sau ”La oglindă”.A început să se manifeste ca poet şi traducător în cadrul Societăţii de lectură ”Virtus Romana Rediviva”, al cărei membru extraordinar şi preşedinte a devenit, conform dicţionarului ”Membrii Academiei Române” (2003) şi ”Dicţionarului scriitorilor români” (Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995).Între anii 1882-1883, a publicat poezii şi traduceri în revista liceului, ”Muza someşeană”. În 1884, s-a înscris la Facultatea de Filosofie şi Literatură a Universităţii din Cluj, unde a frecventat cursurile de teoria şi istoria retoricii la greci şi romani, sintaxa greacă, istoria literaturii latine, istoria vechilor greci. În acelaşi an a devenit membru în comitetul Societăţii ”Iulia” a studenţilor români.La îndemnul scriitorului Ioan Slavici, a început colaborarea la revista ”Tribuna” din Sibiu, al cărei redactor a devenit în 1887. Aici a avut loc şi adevăratul său debut, cu poezia ”Filosofii şi plugarii”. În paginile acestei reviste a publicat, între anii 1888-1889, ”Nunta Zamfirei”, ”Rada”, ”Mânioasă”, ”Fata morarului”, ”Crăiasa zânelor”, ”Numai una”.În 1889 s-a stabilit la Bucureşti. A fost funcţionar la Ministerul Cultelor (1890-1893), şef al Biroului administrativ şi de corespondenţă al Casei Şcoalelor (1902), dedicându-se muncii de ridicare culturală a satului. Astfel, a făcut călătorii în scopul îndrumării învăţătorilor, a selecţionat cărţi pentru bibliotecile rurale, iar după numirea sa, în 1907, ca şef al Biroului de activităţi extraşcolare, a îndrumat şi organizat conferinţe săteşti.George Coşbuc a desfăşurat şi o intensă activitate publicistică. A editat, împreună cu Ioan Slavici şi I.L. Caragiale, revista ”Vatra” (1894), în paginile căreia a publicat ”Doina”, ”Noi vrem pământ”, ”In opressores”, ”Dragoste învrăjbită”, ”Paşa Hassan”, ”Scara”, ”Iarna pe uliţă”, ”Lupta vieţii” ş.a. De asemenea, a editat ”Semănătorul” în (1901), împreună cu Al. Vlahuţă, şi ”Viaţa literară” (1906).A colaborat la numeroase publicaţii ale vremii, între care: ”Albina”, ”Convorbiri literare”, ”Epoca literară”, ”Flacăra”, ”Foaia ilustrată”, ”Povestea vorbei”, ”Românul”, ”Vieaţa”.A publicat şi studii referitoare la însemnătatea estetică şi poetică a creaţiei populare: ”Elementele literaturii poporale” (1900), ”Legendele mănăstirilor noastre” (1902), ”Ghicitorile poporale” (1903), ”Naşterea proverbilor” (1903), ”Baladele poporale” (1903). Totodată, a tradus câteva capodopere ale literaturii universale: ”Odiseea” de Homer, ”Eneida” de Vergiliu, ”Divina Comedie” de Dante, precum şi ”Sakuntala” de Kalidasa.Versurile şi proza scrise de-a lungul vremii au fost reunite în volumele ”Balade şi idile” (1893), ”Fire de tort” (1896), ”Povestea unei coroane de oţel” (1899), ”Ziarul unui pierde-vară” (1902), ”Dintr-ale neamului românesc” (1903), ”Cântece de vitejie” (1904). Unele dintre acestea sunt presărate cu subiecte din istoria naţională sau cu subiecte gotice, arabe, indiene, greco-latine, dar toate îşi au punctul de plecare în poezia germană.George Coşbuc a fost ales membru corespondent (1 aprilie 1900), apoi membru titular (la 20 mai 1916) al Academiei Române.

A murit la Bucureşti, la 9 mai 1918, la vârsta de 51 de ani.