Product Description
TROIŢA DE LEMN
Din vremuri imemoriale poporul român a fost creştin iar sentimentul sau religios s-a materializat prin dăruirea jertfelnică cu care şi-a ridicat sfintele locaşuri de închinare. Pe lângă biserici, o categorie aparte, a acestor locuri consacrate unde romanul aduce slavă lui Dumnezeu, o constituie troiţele.
Ceea ce numim cu termenul generic „troiţă“ , poartă zonal alte denumiri, precum: „cruci la răscruci“ (în nordul Moldovei), „răstigniri“ (în Maramureş), „icoane“ (în Vâlcea), „rugi“ (în ţinutul Pădurenilor), „lemne“ (în documentele mai vechi), „cruci“ (în Transilvania şi Oltenia).
Troiţele sunt întâlnite astăzi atât la sat cât şi la oraş.
Troiţele sunt definite, din lemn sau piatră, împodobite cu diferite inscripţii, sculpturi, icoane nelegate de crucea propriuzisa. În diferite zone, aceste cruci sunt adăpostite într-o construcţie închisă din lemn sau piatrăprevăzută cu o fereastră (uşa) de vizitare. Interiorul acestora seamănă cu un mic altar, având în afară de crucea cu Cristos răstignit, icoane de sfinţi, ştergare, mănunchiuri de flori şi busuioc, candele din sticlă, simple sau imbricate în metal.
Faptul menţinerii troitelor în centrul vieţii creştine s-a datorat în mod special credinţei mărturisite de comunităţile ortodoxe, conform căreia monumentele purtătoare de cruce şi însăşi Sfânta Cruce, îmbină funcţiile cultice şi sociale cu puterea divină prin care se conferă locului cinstit cu Semnul lui Hristos precum şi beneficiarilor locului respectiv, fie el fântână, fie izvor, fie livada, ogor sau drum, rezistenţă împotriva ispitelor diabolice, purificare şi sfinţire.
Rolul troitelor era unul bine definit în evul mediu. Erau ridicate pentru a comemora lupte purtate de românii ortodocşi împotriva „liftelor”, pentru a înştiinţa populaţia de anumite legi sau porunci domneşti pentru a aminti că pe acel loc s-au aflat altădată diferite monumente, pentru a aduce în atenţia comunităţii numele unor eroi ai neamului jertfiţi pe alte meleaguri (troiţele-cenotaf) sau îngropaţi în alte locuri, ori pentru a arată lumii rolul social important al unui donator sau al unor familii de vază.
Potrivit credinţei populare, troiţele, aceste forme arhitectonice ale artei ţărăneşti erau amplasate la intersecţiile drumurilor plecând de la credinţă credinţă că răscrucea reprezintă un loc slab, bântuit de spirite rele, care ar putea să-i producă omului tot felul de neplăceri.
În ceea ce priveşte troiţele de lemn, ele au fost dintotdeauna ctitoria poporului simplu, pentru materialul uşor de procurat, a cărui manipulare nu cerea un efort deosebit, dar mai ales pentru talentul recunoscut al meşterilor locali, care au utilizat la maximum atât bogatul fond de imagini – unele aflate la jumătate, între artă şi scriere, trimiţând la originile arhaice – moştenite de la înaintaşi şi îmbogăţite cu sensuri creştine, cât, mai ales, figurări ale domeniului creştin: episoade biblice, istoria mântuirii, Răstignirea Domnului,etc.
Sursa: CrestinOrtodox.ro