Elisabeta Rizea – Eroină a luptei anticomuniste din România
Elisabeta Rizea (n. 28 iunie 1912, Domnești, județul Argeș – d. 4 octombrie 2003) a fost o eroină a luptei anticomuniste din România, nepoată[1] a liderului țărănist Gheorghe Șuța, ucis de comuniști în 1948. Împreună cu soțul ei a sprijinit activ grupul de rezistență anticomunistă Arsenescu-Arnăuțoiu. A fost arestată și torturată de autoritățile comuniste în 1952 și 1961. A executat 12 ani de închisoare. Povestea ei a devenit cunoscută publicului în urma unui interviu din 1992, inclus în documentarul Memorialul Durerii, de Lucia Hossu-Longin.
Comuniștii au venit la putere în 1945. Ca răspuns, Rizea s-a alăturat rezistentei și i-a aprovizionat timp de 4 ani pe luptătorii din munți cu mâncare și bani. Opoziția ei fata de exproprierea comunista și faptul ca soțul ei, Gheorghe, s-a alăturat luptătorilor rezistentei din munți au dus la torturi și ani buni de închisoare.
A fost numită “dușman al poporului”, iar gospodăria etichetată drept “casa de bandiți”, apelative ce constituiau cele mai grave acuzații într-un stat comunist. A fost în cele din urmă prinsă de miliție, condamnata la 7 ani de închisoare. În faimoasa închisoare de la Pitești, Elisabeta Rizea a fost pusa în lanțuri și închisă în celulă de maxima securitate.
Eliberată în primăvara anului 1958, Elisabeta continuă să ia legătura cu ofițerii din Rezistenta prin intermediul unei „casuțe postale” din scorbura unui copac din Valea Morii. Când conducătorul rezistenței anti-comuniste, Gheorghe Arsenescu a fost arestat în 1961, Elisabeta Rizea este arestata din nou și sentința îi este prelungită cu încă 25 de ani.A fost transferată la închisoarea Mislea, închisoarea centrală a femeilor deținut politic, unde a stat închisă alături de doamna Ion Mihalache si de zeci de femei legionare.
“După ce mi-au tras masa de sub picioare, au început sa ma bată cu un bat pana la sânge. Mi-au rupt câteva coaste și am leșinat. Îmi făceam cruce cu limba în cerul gurii și mă rugam la Dumnezeu să mă ajute să nu spun nimic”.
