Product Description
Avram Iancu s-a născut în anul 1824 în satul Vidra de Sus (astăzi, Avram Iancu, din judeţul Alba), a fost unul dintre principalii eroi ai mişcărilor revoluţionare din anii 1848 şi 1849.
A fost omul de care şi-au legat speranţele marea parte a moţilor implicaţi în acţiunile politice şi în luptele de apărare a comunităţilor de români din Transilvania acelor vremuri. Iancu a rămas în istorie ca un simbol al patriotismului, dar şi ca un personaj controversat, pentru că unele dintre acţiunile sale au fost mai puţin înţelese. Istoricii români l-au numit erou naţional, iar în prezent Iancu unul dintre cele mai omagiate personaje din istoria Transilvaniei.
Despre bunicul lui, Gheorghe Iancu, se ştie că era preot ortodox şi că ar fi participat la răscoala lui Horea, din anul 1784. Tatăl lui Avram, Alisandru, a fost iobag, dar ulterior a primit o funcţie administrativă de pădurar, fiind, într-un fel, angajat al autorităţilor.
În preajma izbucnirii revoluţiei Avram Iancu făcea parte dintre fruntaşii intelectualităţii româneşti transilvănene, luptătoare pentru emancipare socială şi naţională. A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 septembrie 1848 şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi de mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora şi-a câştigat o mare popularitate.
Punerea greoaie în practică a legii privitoare la desfiinţarea iobăgiei în Transilvania, refuzul guvernului revoluţionar ungar de a acorda libertăţi naţionale românilor şi votarea unirii Transilvaniei cu Ungaria la Dieta din Cluj, au dus la dezbinarea forţelor revoluţionare române şi ungare şi la ridicarea ţărănimii la lupta pentru rezolvarea problemei sociale şi a celei naţionale. Avram Iancu a devenit conducătorul oştii ţărăneşti antirevoluţionare. În fruntea acestei oşti şi în colaborare cu autorităţile militare austriece a organizat apărarea în Munţii Apuseni şi a respins numeroasele atacuri ale trupelor revoluţionare maghiare, superioare ca număr şi ca armament, câştigându-şi renumele de “craiul munţilor”.
La 19 octombrie 1848, Avram Iancu a înființat în Țara Moților Legiunea Auraria Gemina, pe care o conduce în calitate de prefect. Legiunea avea tabere de instrucţie la Câmpeni, Bistra, Bucium și Măgina. Legiunea avea drapel propriu, în culorile roşu, galben şi albastru, dispuse orizontal, cu roşu la partea inferioară.
Ostaşii acesteia au luptat în Transilvania, alături de soldaţii austrieci, împotriva ungurilor. Generalul ungur Janos Czecz apreciază în memoriile sale că, între decembrie 1848 și iulie 1849, moții au blocat o treime din efectivele trupelor maghiare din Transilvania (circa 10.000 de oameni), a căror lipsă a fost puternic resimțită în luptele duse de unguri împotriva rușilor și austriecilor.
La 14 iulie 1849, liderul revoluţiei din Ungaria, Kossuth, l-a împuternicit pe Nicolae Bălcescu să plece din Ţara Românească în Munții Apuseni, pentru a-l convinge pe Avram Iancu să facă o înțelegere cu maghiarii și să treacă de partea lor. La acel moment, se derula o puternică ofensivă austro-rusă în Transilvania, care amenința armata maghiară cu dezintegrarea. Lui Iancu i se propunea de către Kossuth, în caz de împăcare, gradul de general în armata ungară și trecerea cu legiunea lui în Muntenia, pentru a lupta acolo împotriva forțelor austro-ruse.
Avram Iancu i-a răspuns în scris lui Kossuth la 3 august 1849, arătându-i că în asemenea condiții, cu armata maghiară înfrântă, cu trupele austro-ruse învingătoare și stăpâne în Transilvania, nicio negociere nu își mai are rostul.
După înăbuşirea revoluţiei maghiare, austriecii au recunoscut iniţial meritele lui Avram Iancu în luptele contra ungurilor. La 8 martie 1850, împăratul Franz Josef l-a primit onorabil pe Avram Iancu la Viena, dar nu le-a acordat românilor ardeleni drepturile cerute.
Pentru meritele din timpul războiului, Avram Iancu a fost inițial propus pentru decorare cu Ordinul austriac “Corona de fier” clasa a III-a, o decorație relativ înaltă și care echivala cu un titlu de noblețe. Împăratul Franz Josef a tăiat cu propria mână această propunere, acordându-i numai “Crucea de aur pentru merite, cu coroană”.
Avram Iancu a fost invitat la Alba Iulia pentru a-și ridica decorațiile, dar el a refuzat de fiecare dată să o facă.
La 21 iulie 1852 împăratul a sosit pe Muntele Găina, unde ar fi trebuit să fie întâmpinat de Avram Iancu. Acesta însă nu s-a prezentat şi a refuzat să se întâlnească cu el, în semn de protest faţă de nerecunoşterea drepturilor românilor din Ardeal.
„Eu distincţia ce mi s-a acordat, pentru care în ceea ce priveşte persoana mea îi mulţumesc Maiestăţii Sale cu toată supunerea, nu o pot primi atâta timp cât acele făgăduieli nu vor fi împlinite şi dorinţele juste ale naţiunei române nu vor fi satisfăcute, fiindcă în caz contrar, făcând abstracţie de faptul că eu aş fi considerat ca un bărbat de rea-credinţă de către popor, pe care aş fi ţinut numai să-l înşel cu promisiuni goale, dar mi s-ar face imposibilă calea ca să mai realizez ceva în viitor pentru monarhul meu şi pentru naţiunea mea”, astfel şi-a motivat Avram Iancu gestul de a refuza medaliile împăratului.
A acceptat, în schimb, medalia „Ordinul Sf. Ana”, din dispoziţia ţarului Rusiei.
Avram Iancu a murit la 10 septembrie 1872, fiind înmormântat cu funeralii naţionale la 13 septembrie, la Ţebea, lângă Gorunul lui Horea. La înmormântare au asistat peste 4000 de români. Dar potrivit anumitor surse, numărul acestora a ajuns la 10.000 de oameni.
În prezent, Avram Iancu este considerat cel mai mare erou al românilor din Transilvania.